Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Venus din Gemeni face un careu cu Saturn din Pești. Este genul acela de aspect care creează tensiuni interioare. Nu ne simțim valoroși, atrăgători sau demni de a fi iubiți. După care vom face tot posibilul să ne implicăm în situațiile care să ne demonstrăm din nou toate aceste lucruri. În plus, Venus din Gemeni vrea comunicare deschisă, iar Saturn din Pești mai degrabă răceală sau deșert emoțional.
BALANȚĂ
Încearcă să nu pui preţ pe vorbele celor de la serviciu. Încearcă nici tu să nu trimiţi în jurul tău vorbe care să îi afecteze pe colegi. Este nevoie de un climat cât mai pacifist, cât mai liniştit şi nu de orgolii. Nu îşi au rostul, la locul de muncă, astăzi.
SCORPION
Vei fi provocat pe mai multe planuri. Să ne gândim, în primul rând, la încrederea în propria persoană. Astăzi, ai tot felul de scenarii pe care nu ar trebui să te bazezi. Au un rost, în spate, dar nu sunt pe bune. Păstrează-le pentru tine!
SĂGETĂTOR
Încerci să fii, astăzi, cât mai echilibrat, cât mai armonios. Nu accepţi faptul că poţi să fii vulnerabil. Zilele acestea, vulnerabilitatea, pentru tine, poate să fi o mare putere.
CAPRICORN
În continuare, ar fi bine să fii mult mai atent la modul în care discuţi cu colegii, la modul în care interacţionezi cu aceştia, la modul în care primeşti replicile lor. Colegii sunt colegi, ei nu sunt familie. Dacă zice un coleg ceva. nu trebuie să te gandești că e ca şi cum ţi-ar fi zis-o un frate sau o soră. Trebuie să fii foarte obiectiv.
VĂRSĂTOR
Vezi, weekendul acesta, să nu cheltuieşti să faci pe placul cuiva. Poate ai o întâlnire şi vrei să te aranjezi într-un mare fel. Se simte exagerarea, pare ciudat. Aveţi grijă!
PEȘTI
Nu îţi mai place nimic, nu îţi mai convine nimic. În casă nu îţi place nimic, de partener nu îţi convine. Înseamnă că este ceva în interiorul tău ce nu este ok şi trebuie potolit. Ai toate şansele să o faci. Fă o plimbare de unul singur, activităţi de unul singur. Încearcă să îţi găseşti o linişte interioară înainte să faci şi alte lucruri.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu