Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a spus cum va fi vremea în ziua alegerilor.
„Cu siguranță trebuie să mergem la vot, indiferent de condițiile meteorologice. Veștile sunt bune din punct de vedere termic pentru că vorbim pentru ziua de duminică de o vreme călduroasă cu disconfort termic în creștere din păcate. Valorile la scara întregii țări se vor situa între 25 până la 34 de grade, semn într-adevăr că este posibil să ne apropiem și cu siguranță să atingem pragul unei zile de caniculă.
Dar, în același timp până la ziua de duminică, de asemenea, vom consemna temperaturi în creștere. Contăm în general pe o vreme călduroasă, în fiecare zi mici variații de la o zi la alta. Valorile termice se vor situa între 27 până la 33 de grade. Este posibil să mai consemnăm și fenomene specifice condițiilor de instabilitate atmosferică, în special în zona de munte, dar la nivel local și în zonele nordice, estice și centrale cu valori ale cantităților de precipitații pe secvențe scurte de timp între 15 până la 20 de litri pe metru pătrat.
Dacă weekendul va fi caracterizat de valori de temperaturi care se vor apropia de pragul unei zile de caniculă, debutul săptămânii viitoare, așa cum arată informațiile la acest moment, va fi caracterizat de valori mai mari și este posibil să ne apropiem chiar de 36-37 de grade, semn că disconfortul termic va fi în creștere, în special în zonele de câmpie”, a declarat Mateescu, în direct la B1 TV.
„Secțiile de vot în toată țara și în străinătate se vor deschide la ora 7 în ziua de duminică, 9 iunie. Peste tot avem în vedere ora locală, astfel încât în Noua Zeelandă, spre exemplu, alegerile vor începe când la noi va fi aproximativ ora 20, sâmbătă ora 20 se deschid urnele în Noua Zeelandă. Fiecare cetățean care a împlinit vârsta de 18 ani, chiar și în ziua alegerilor, se prezintă la secția de vot unde este arondat, prezintă actul de identitate și i se înmânează, dacă el este înscris în listele electorale permanente, un număr de 5 buletine de vot”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.
Citește în continuare: Cum votăm pe 9 iunie. Președintele AEP, Toni Greblă, explică procesul - FOTO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu